Thursday, November 15, 2018

Bunele maniere - Comportamentul la masă

Bunele maniere! Noi îi spunem politeţe sau ştiinţa bunului simţ.
"Bunele maniere nu sunt lucru de puţină însemnătate, ci rodul unei firi nobile şi-al unui spirit cinstit."( Emerson)
O calitate pe care orice om ar trebui să o aibă este aceea de a fi manierat.
În consecinţă, în educaţia oricărui copil ar trebui să facă parte un  program de bune maniere. Acesta l-ar ajuta să capete încredere în propria persoană, să-şi dezvolte simţul respectului de sine. Dacă de mic copil i se inoculează aceste maniere, el va deveni un adult manierat şi le va folosi în relaţiile pe care le va avea. Aşadar, orice gest de politeţe, de respect vor deveni acţiuni reflexe, ceva firesc, în comportamentul cotidian.
Este important ca cei mici să creadă că stăpânesc o mică parte din bunele maniere, iar partea mai complexă să fie convinşi că nu este greu de învăţat.
Jocurile de rol ne ajută să aflăm comportamentul elevilor noştri în diferite situaţii. Scopul acestor jocuri este de a produce încredere elevilor, pentru a face faţă situaţiilor noi create.
Pornind de la inscripţia gravată pe faţada clădirii de la New College din Oxford " Manners make man" - Comportamentul îl face pe om - se desprinde una din calităţile pe care trebuie să o aibă fiecare individ, anume aceea de a fi manierat.
Temele pe care le-am propus au ca punct de pornire acest citat iar nevoile concrete ale copilului pe această idee să aibă aplicabilitate practică imediată.
Jocul, ca formă de învăţare, ocupă un loc primordial, fiecare copil va fi implicat in activitate, spiritul de echipă va fi încurajat precum şi asimilarea de cunoştinţe prin experimentare.
Activităţile propuse vor contribui la formarea de generaţii mai manierate, pentru o lume mai bună.
A educa un copil nu înseamnă doar a-l învăţa să scrie, să citească, să socotească ci a ştii cum să-l înveţi să se comporte cu ceilalţi.
Prima activitate a avut ca temă "Comportamentul la masă". Activitatea a fost susţinută la clasa a IV-a, înv. Irina Şomcutean  şi directorul unităţii şcolare Veronica Cornelia Oneţ. Invitaţii la masă au fost elevii clasei pregătitoare din şcoala noastră, îndrumaţi de d-na. înv. Marcela Zaplac. Ei şi-au adus contribuţia la aşezarea unei mese festive cu şerveţele ornament pe care le-au realizat în cadrul orelor de abilităţi pentru farfuria lui Moş Crăciun.
Vă împărtăşim din experienţa noastră câteva momente din activitate şi materialele folosite.













1 comment: